Valea Prahovei a fost dintotdeauna o permanentă cale de legătură  între locuitorii vechii Dacii şi mai târziu între romanii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Ea a fost locuită din cele mai îndepărtate timpuri de oamenii care au găsit aici locuri favorabile traiului lor şi animalelor.

Un vechi document din anul 1815 menționează hanul Căciula Mare, numit și Hanul Între Prahove, descris de istoricii români V. A. Urechia, în lucrarea sa Drumul Brașovului“ și de Nicolae Iorga, în lucrarea Scrisori de negustori. Datorită vieții pastorale intense, această asezare s-a extins ulterior. Potrivit unor afirmații, hanul s-a construit intre anii 1720-1725, fiind ars în mai multe rânduri de turci. Acest han se află în locul unde este astăzi Biserica Ortodoxă. Hanul Căciula Mare a fost prima cladire construită in aceasta zonă, iar abia în primii ani ai secolului al XVIII-lea au apărut primele locuințe omenești

Hanul “Intre Prahove “, după cum spune tradiţia orală, a fost construit pe la jumătatea veacului al XVIII – lea, în Azuga la poala Clăbucetului Taurului, în dreptul Scolii Generale de azi, în apropierea locului unde se varsă pârâul Azuga în râul Prahova. Locul unde era situat I-a conferit şi numele, fiindcă, pe vremuri, ambele râuri au fost socotite izvoare ale Prahovei.

Se pare că meşterii care au înălţat hanul au avut un model în Slonul de Piatră. Ei au muncit mult, făcând aici un han tot atât de mare, cel puţin în ceea ce priveşte numărul încăperilor. Sopronul, cosarul pentru fân şi celelalte dependinţe erau dispuse în jurul clădirii principale înlocuind zidul de piatră, astfel încât, prin înfăţişarea lui exterioară, Hanul “ Intre Prahove “  era diferit de celelalte hanuri din Vale Superioară a Prahovei.

Primii locuitori ai zonei Văii Prahova sunt păstorii de vite, iar primul locuitor care s-a stabilit în actualul oraș Azuga a fost ciobanul Gheorghe Zangor, care avea în jur de 500 de oi, acesta construindu-și prima casă în jurul anului 1800. Casa lui Zangor a fost o locuinţă simplă, ţărănească şi nu prea mare. Casa lui Gheorghe Zangor a fost construită pe malul drept al Văii Azuga, iar lângă ea s-a construit mai târziu casa Blebea, care îmbina toate liniile de arhitectură românească.

Prin mărimea şi linia lor arhitecturală, hanurile prahovene au fost la acea vreme o însemnată zestre edilitar – urbanistică a Târgurilor Ploieşti şi Câmpina, în timp ce altele, cele din Breaza de Sus, Sinaia, Buşteni, Azuga au constituit o atracţie deosebită pentru călători, fiind multă vreme singurele aşezări stabile din Valea de Sus a Prahovei.

În 21 aprilie 1889, reşedinţa Primăriei s-a strămutat de la Predeal la Azuga, intr-un local ridicat pe un teren pus la dispoziţie de Măria Sa Regele Carol I, proprietarul moşiei, apărând astfel şi avantaje atât din punct de vedere administrativ cât şi pentru populaţie, prin faptul că reşedinţa era la centru.

Despriderea satului Azuga şi constituirea Comunei rurale cu acelaşi nume s-a realizat în 1912.

Primele începuturi de industrie în Azuga, atunci cătun aparţinând de comuna Predeal, datează din anul 1830 prin înfiinţarea de către Aslan, venit de la Rucăr, a unei Fabrici de Sticlă  - “ Glăjeria lui Aslan “. După ce a lucrat 2 ani la montarea ei, aducând sticlari din Bohemia, cărora le-a făcut vreo 30 barăci din lemn pentru locuit şi după ce a adunat multă materie primă, nisip de siliciu, lut pentru oale de topit furnizat de râşnoveni, pe care îl plătea cu “ sare de Telega “, a produs sticlă suflată, sticlă colorată şi geamuri. A închis-o în scurt timp, din motive necunoscute nouă, părăsind toate investiţiile sale, care s-au ruinat fiind rămase fără stăpân.

În decursul anului 1879 s-a construit Fabrica de sticlă, proprietatea d-lui S. Grunfeld, situată intre Văile Prahoviţa şi Azuga, în faţa liniei ferate. Fabrica avea 250 de lucrători, în mare parte din Bohemia, iar produsele erau foarte căutate pe pieţele româneşti.

În 1878, Matei Mocanu a înfiinţat Fabrica de Caşcaval. Caşcavalul se fabrica în lunile mai şi iunie iar de la Sf. Petru până la Sf. Maria Mare se făcea brânza. De atunci până la plecarea oilor în munţi se făcea “ lapte de putin㠓 sau “ lapte gros“.

Fabrica de Var hidraulic, a fost înfiinţată în 1885, pe Muntele Urechea, pe proprietatea familiei Blebea, de către francezul Leboeuf. După doi ani a trecut în posesia firmei Taranget şi Renard, iar în anul 1893 în cea a firmei Renard & Co. Varul era de o calitate bună, obţinând medalia de argint la Expoziţia Universală de la Paris din 1889.

Fabrica de Ciment a inginerului Erler, a fost înfiinţată în anul 1885, pe moşia Sorica. În 1888, ing. Erler a înfiinţat pe Valea Seacă o nouă instalaţie analogă iar în 1892, a construit la Piatra Arsă un cuptor sistematic pentru var alb şi toate aceste instalaţii moderne erau în deplină funcţiune, în timp ce produceau un ciment alb de calitate superioară.

Fabrica de Postav, înfiinţată în anul 1887 de firma Rheim, Scheeser & Co, se afla la locul unde Muntele Sorica se scaldă în apa Azugii, pe un platou frumos, umbrit de o pădure deasă cu arbori înalţi. Tot în 1887, Carol Scheeser a construit Fabrica de salam, care funcţiona regulat cu cinci maşini speciale şi producea salam şi tot felul de “ afumate şi cârnăţărie “.

Fabrica de Cherestea de la Malul Ursului (1888) înfiinţată de Schender, producea la acea vreme 3000 mc cherestea de brad şi molid pentru construcţii. Pentru exploatarea pădurilor din Munţii Susaiului, Ritivoiu şi Fata Găvanei, Fraţii Carol şi Samuel Schiel din Buşteni, înfiinţaseră în 1891 la poalele Susaiului dinspre Ritivoiu, lângă Valea Azugii, o fabrică sistematică de cherestea  şi chibrituri sub conducerea  ing. C. Ganzert.

Mai amintim că în anul 1892 a fost înfiinţată Fabrica de Şampanie, în 1908 Fabrica de Şamotă. O altă întreprindere este Fabrica de Bere, care s-a construit între anii 1898 – 1900, de către firma Grundt, Rădulescu & Co. Índustriaşul Peter Schesser l-a convins pe maestrul berar Grundt (care în acea vreme fabrica în Braşov cea mai bună bere) să vină la Azuga pentru a participa la înfiinţarea unei fabrici de bere.

În secolul al XIX-lea, locul cuprins între apele Azuga și Prahova a fost un renumit loc de popas, pe drumul ce traversa munții. Pe locul unuia dintre aceste hanuri, între anii 1902-1903, a fost construită actuala biserică, închinată Sfintei Treimi. Pe lângă darurile oferite de credincioși, un ajutor semnificativ a fost oferit de Casa Regală. Biserica este împodobită cu o serie de vitralii deosebite, lucrate de un meșter german, în anul 1902, la cererea regelui Carol I și a reginei Elisabeta, ctitorii bisericii.

În anul 1910, comuna Predeal făcea parte din Plasa Peleş. Din acceaşi plasă a făcut parte şi Comuna rurală Azuga. În actele administrative din perioada interbelică comuna Azuga era înscrisă în plasa Sinaia.

De la înfiinţare şi până în prezent teritoriul aşezării Azuga a făcut parte din judeţul Prahova.

În 14 august 1938, a fost adoptată Legea pentru înfiinţarea Ţinuturilor, organizare administrativă abandonată prin Legea nr. 557 din 21 noiembrie 1940. Comuna Azuga o găsim ca făcând parte din Ţinutul Bucegi.