Botezul

Nou-născutul se scaldă timp de 40 zile în apă sfințită. În seara zilei a treia dupa naștere se făcea
de trei seri, adică se invitau la masa trei neveste pe care gazda casei le ospăta și apoi le
lăsa peste noapte masa pusă și paharele pline cu vin, precum și o pâine întreagă și ceva bani,
pentru ca, venind ursitoarele, să găsească toate cu îmbelșugare și să urzească copilului un
viitor bun. În primele trei zile de la naștere nu se dădea nimic din casă, iar dacă intra cineva,
acesta trebuia să lase un lucru cât de mic pentru a nu lua somnul copilului. Cine intra în casă
trebuia să apuce copilul de nas pentru ca nou născutul să fie mântuit de toata necurațenia.

Nunta

Țăranii din localitate se căsătoreau foarte tineri, băieții la 20-24 ani, iar fetele la 16-17 ani.
Dacă feciorul nu se însura până la 30 ani el se numea burlac. Căsătoriile se făceau după
alegerile tinerilor, părintii influențând de multe ori, dar rolul lor se reducea mai intotdeauna
la fixarea zestrei . Odată tocmeala isprăvită se făcea logodna, numită și învoială.

Cheltuiala logodnei cădea în sarcina socrilor mici, adică părinților fetei, iar feciorul plătea
lăutarii .

În ajunul nunții chemătorii în haine de sărbatoare, cu flori la pălărie sau la căciulă, cu
ploști pline cu vin sau rachiu, trimiși de ginere, de mireasă sau de nași, invitau sătenii la nuntă,
salutând toți oamenii în orice timp al zilei cu "Bună dimineața!".

În dimineața zilei de nuntă, mirele, împreună cu chemătorii și invitații săi, se ducea la nasi, apoi
la mireasă. Ea îi aștepta la masă împreună cu alte fete, urmând să îngenuncheze de trei ori în
fața socrului mic, care le dădea binecuvântarea părintească. La ieșirea din casă mireasa punea
piciorul în pragul ușii de trei ori, împotrivindu-se să iasă, iar ginerele trebuia să o ia în brațe sau
o încingea cu frâul calului pentru a ieși. În curte era înaltat, în vârful unei prăjini, la 10-15 m,
bradul de nuntă, un colac și o basma. Când ginerele și mireasa ieșeau din casă, lăutarii cântau,
feciorii și fetele din sat se prindeau în horă, iar unul din pocanzei (asa se numeau prietenii
și rudele ginerelui) se urca pe prajinaă, luând bradul de nuntă, basmaua și colacul ramânând ale
lui.

De la poartă, ginerele se înapoia la soacra îi spinteca ia la gura lăsându-i în sân bani de argint.
Pe timpul căsătoriei religioase, dupa cântarea Isaia dănțuieste se arunca în biserică cu
bomboane, afara lăutarii cântau și feciorii și fetele se prindeau a juca hora miresei.
În casa ginerelui se întindea masa unde luau loc nuntașii, urmând să vină și terfarii
(rudeniile și invitații din partea miresei).

Superstiții

Bătrânele știau a interpreta semnele cerului, fenomenele naturii, jocul și cântecul păsărilor,
mișcările deosebite ale animalelor, lătratul câinelui. Credeau că există vrăjitorii care pot
lega și dezlega de dragoste și de multe altele, credeau că există balauri cu aripi, vârcolaci care
mănâncă luna și soarele , precum și feți-frumosi și mai credeau în puterea descântecelor.

Descântecul

Se descânta pentru boalele din de vânt și din deochiu cam singurele cunoscute
atunci. Poporul zicea că deochiul provine dintr-o privire pătrunzătoare a unei persoane
necurate asupra bolnavului și mai cu deosebire când acesta era invidiat din cauza frumuseții.